duminică, 30 iunie 2013

“Seara sunt trist, deci imbecil.”


Atunci mă gândesc la tine şi mă apasă un dor imens. Atunci nu îmi pot consuma dorul în lacrimi reci, sunt doar lacrimi seci. Atunci mi-aş dori să te strâng în braţe şi să te simt aproape de mine. Să-ţi aud vocea caldă

spunându-mi cuvintele care au rost doar când prind viaţă din corzile tale vocale. Să mă pierd de lume şi să mă regăsesc lângă tine. Aş vrea să mă uit în ochii tăi ca marea, să te sorb din priviri, să îţi aud inima bătând atât de

tare incât ar creşte invidia unui orologiu. Am devenit egoistă. Mă vei ierta pentru asta? Mă vei ierta pentru confuzia în care mă afund? Sunt complicată, tare complicată. Mă vei putea accepta aşa, suporta?



Mi-e teamă că mă vei uita. Din nou..şi din nou, dragostea mea. Mi-e teamă, deoarece eu nu o voi putea face vreodată.. şi totuşi nu îmi este. Sunt confuză, aş vrea să-ţi vorbesc, dar mai mult... aş vrea să-mi vorbeşti.
2711.
And you kissed me, but you haven’t any idea of how lonely I was
And you loved me, but you haven’t any idea of how hard is it to be loved by me
And you stayed with me, even if you knew how complicated I am

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu