joi, 8 august 2013

Scriitor de modă veche.


Cine ar iubi un scriitor de modă veche ca mine? Nimeni. Nu pot dărui nimic.
Pot doar a scrie pe o foaie cu cerneală tot ceea ce sufletu-mi dictează spre a mea iubire, pot dărui doar cuvinte frumos armonizate ca într-o piesă de-a lui Mozart sau de-a lui Bethoveen.
Pot şopti vorbe duioase recitate dintr-un poem vechi, uitat într-o bibliotecă prăfuită sau venite pe moment, din mine.
Pot privi apusul alături de tine, stând liniştită, la pieptu-ţi, tăcând... tăcând, descifrându-ţi tăcerea sau îţi pot povesti despre culorile frumoase ale soarelui şi ale cerului, despre felul cum soarele se pierde în asfinţit.
Uneori îţi voi spune să mă laşi singură, între ale mele cărţi şi scrieri pentru că vocea ta, privirea ta, ochii tăi radianţi îmi vor distrage atenţia din ale mele nevoi singuratice, dar tu, iubirea mea, tu să stai lângă mine tăcând, să fii ca un paznic şi să mă aştepţi, căci atunci îţi voi aprecia mai mult grija, compania şi te voi răsplăti de două ori mai mult.
Alteori, în unele nopţi melancolice, nici eu nu voi ştii ce am, cum mă simt, nu voi avea o nevoie de lectură, voi fi pierdută în gânduri seci, atunci voi avea nevoie de tine mai mult ca oricând să fii lângă mine, să mă asculţi chiar de nu vei înţelege vrun cuvânt, să-mi vorbeşti duios, să mă iubeşti.
Iar atunci când îmi vei cere ajutorul, când vei avea nevoie de mine, de un sfat, de o grijă, de vorbe voi fi lângă tine trup şi suflet, căci sufletul unui scriitor este mare, dar neînţeles.
Vreau să ştii că, voi aştepta loială, privind cu îngrijorare şi răbdare la fereastră să-mi vii acasă.


vineri, 26 iulie 2013

Dragostea. Un titlu absurd.

Dragostea nu tine cont de limitele timpului sau ale spatiului, nu tine cont de cele omenesti sau neomenesti. Nu ţine cont de cât de mult sufletul pe care l-a luat în grija a fost rănit, de cat de mult a dăruit fără să primească, de cat de puţin a primit în schimb sau de cât de mult. Nu ţine cont de câtă depărtare s-a aşezat între persoana ce îndrăgeşte sau câtă răceală, la fel cum sclipirea din ochii celui îndrăgostit nu-şi pierde din fascinaţie cand întâlneşte privirea iubitei.
Dragostea nu cere nimic în schimb, dragostea este dragoste. Primeşte tot, de la ceva microscopic şi material până la ceva cu adevărat frumos şi sufletesc.Dragostea se sacrifică, iartă, face tot pentru persoana-i dragă; de la dăruire totală până la distrugere. Nu poate fi înţeleasă, nu poate fii cântată, scrisă, povestită sau orice altceva prin care oamenii ar încerca să o arate, să găsescă o explicaţie ştiinţifică sau să o dăruiască pe deplin. Mereu există mai mult şi mai mult.
Dragostea niciodată nu încetează, dragostea îşi găseşte rădăcini în orice, dragostea este infinită.
Găseşte putere în persoana dragă şi continuă oricât de greu sau imposibil ar fi.Dragostea este un sentiment, un sentiment din care se nasc toate simţirile firii omeneşti.

 "Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este sa suferi din iubire." 
-Octavian Paller


joi, 25 iulie 2013

Aberatii.Filosofari.Ganduri I


Timpul nu exista.
Prezentul va deveni in curand trecut, o intamplare care ti s-a intamplat azi o vei povesti cunoscutilor dupa cateva zile la trecut. Deci prezentul este un viitor trecut.
Cand esti in trecut, viitorul va deveni prezent. Te gandesti azi, prezent, ce vei face maine, viitor, iar cand vine maine, prezent, te gandesti ca azi este trecut si tot asa pana ce un ‘va fi’ devine ‘este’. Deci viitorul este prezent.
Lucrurile ce nu demult s-au intamplat si ti se intiparesc in mine ca fiind amintiri, erau odata in prezent. Azi te duci in oras, te bucuri de peisaje si de compania celor dragi, iar maine, cand te trezesti, te gandesti la ‘azi’ ca fiind trecut. Deci trecutul este prezent.
Zicand toate acestea, viitorul este trecut.
Deci, timpul este inexistent, noi suntem cei care i-am dat un nume fenomenului de schimbare, de crestere, de dezvoltare, dar in esenta, el nu exista. Este vorba doar de noi, vorbesc cu un egoism convins, nu?
Atunci, de ce ne referim la persoane ca fiind din trecut? Sunt persoane care le vedem in fiecare zi, doar ca nu mai avem legaturi cu ei, nu mai comunicam. Sunt persoane cu care am avut ceva de impartasit, dar nu mai avem. Amintirile, faptele, lucrurile din ceea ce numim noi trecut sunt pastrate in memoria de lunga durata(MLD), iar cele in care nu vorbim cu aceea persoana, ci doar le mai aruncam o privire in trecere sunt pastrate in memoria de scurta durata(MSD). De aceea ne referim la o persoana ca este din trecut, fiindca avem mai multe amintiri, mai multa tandrete, compasiune, sentimente pe care ni le amintim mai complex, iar acum cu toate astea fiind disparute, nu ne-a ramas compania acelei persoane, dar persoana exista in ceea ce noi numim prezent.



duminică, 30 iunie 2013

2711.

"Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaţilor: să n-aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia aceea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu; trupurile lor păstrează îndelung prezenţa bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva."
- Mircea Eliade, Nuntă în cer.

“Seara sunt trist, deci imbecil.”


Atunci mă gândesc la tine şi mă apasă un dor imens. Atunci nu îmi pot consuma dorul în lacrimi reci, sunt doar lacrimi seci. Atunci mi-aş dori să te strâng în braţe şi să te simt aproape de mine. Să-ţi aud vocea caldă

spunându-mi cuvintele care au rost doar când prind viaţă din corzile tale vocale. Să mă pierd de lume şi să mă regăsesc lângă tine. Aş vrea să mă uit în ochii tăi ca marea, să te sorb din priviri, să îţi aud inima bătând atât de

tare incât ar creşte invidia unui orologiu. Am devenit egoistă. Mă vei ierta pentru asta? Mă vei ierta pentru confuzia în care mă afund? Sunt complicată, tare complicată. Mă vei putea accepta aşa, suporta?



Mi-e teamă că mă vei uita. Din nou..şi din nou, dragostea mea. Mi-e teamă, deoarece eu nu o voi putea face vreodată.. şi totuşi nu îmi este. Sunt confuză, aş vrea să-ţi vorbesc, dar mai mult... aş vrea să-mi vorbeşti.
2711.
And you kissed me, but you haven’t any idea of how lonely I was
And you loved me, but you haven’t any idea of how hard is it to be loved by me
And you stayed with me, even if you knew how complicated I am