Umbrele se hrănesc cu neputinţa mea şi îmi îmbrăţişează trupul într-un peisaj fad şi rece. Îmi taie încet pielea până ce firişoare roşiatice încep a mi se prelungi încet şi chinuitor în întunericul vast. Speranţe? Nu sunt. Vise? Gol. Dragoste? Pierdută pentru eternitate. Cineva? Nimeni. Util? Fără însemnătate. Eu? Acelaşi nimic. Singură? Foarte.
Nu eşti aici. De ce nu eşti aici? Te vreau aici... Nu eşti niciodata aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu