Nu iti mai pot suporta absenta, imi ucide fiecare celula a corpului meu. Imi distruge fiecare vis, nu, tu mi le-ai distrus... din ziua in care ai plecat, din ziua in care nepasarea a rasarit in inima ta, iar urma mea... nu a mai putut suporta spinii. M-ai distrus pe mine. De ce inca imi doresc sa iti/imi vorbesti/vorbesc?
Imi doresc doar sa te am langa mine, sa-ti aud vocea... sa fi din nou al meu. Dar peste tot ce simt, imi doresc sa fii fericit, asta este tot ce ma mai tine in viata sau... tot ceea ce ma opreste din a-ti vorbi.
Iti amintesti? Mereu stiai cand imi este dor de tine, as vrea sa iti dai seama si acum cat ma afund in lipsa ta cu fiecare zi ce trece.
Mereu, mereu... te rog sa ma vizitezi, sa imi arati un semn, un semn ca iti mai pasa, pentru ca eu nu ma pot opri din a te iubi. Timpul nu face decat sa-mi amplifice dorul, cum odinioara imi amplifica iubirea. Iar acest dor e suicid, acest dor este suferinta, orice...dar fericirea-i departe, fericirea mea este in tine.
Imi pare rau, niciodata nu am vrut sa se ajunga aici, desi mereu stiam ca se va ajunge. La inceput... nu credeam ca ma va durea, dar apoi, nu am mai putut sa ma gandesc la o viata fara tine, tu devenisei deja intreaga mea lume, iar zidul ce ma tinea puternica si indiferenta, a disparut in fata ta.
Bucura-te copile,
Printre atatea nenorociri
Tu inca esti lumina mea.
[ Imi pare rau, nu te pot uita. ]
Știi ceva ? Postarea asta a fost minunată și nu mă puteam regăsi mai bine în ea nici dacă o scriam eu ... !
RăspundețiȘtergereMa bucur de asta, desi mi-as fi dorit sa te regasesti in lucrurile frumoase, nu triste. >:D<
Ștergere