joi, 28 iunie 2012

O ploaie de vară.


Şi fără să-mi dau seama, în acele minute când stăteam cu ea, îmi părea şi mai dragă şi voiam s-o protejez ca pe o floare firavă. Începeam să nu mai vreau ca acele minute să se termine, o doream cu fiecare clipă ce trecea. Vocea ei caldă îmi inspira linişte şi mă facea să vreau să o aud din ce în ce mai des. Tristeţea ce o trăda nu mă făcea decât să vreau să fiu motivul zâmbetului ei blând, o făcea să pară aşa drăguţă, iar afecţiunea de care dădea dovadă mă făcea să mă simt bine în prezenţa ei. Era o ploaie caldă de vară de care aveai nevoie, care te facea sa te bucuri de ea... te făcea s-o iubeşti. Vorbele ce luau formă din fiinţa ei erau de neînlocuit, o făceau să pară aşa specială şi inocentă. Te făceau să pari un om prins în farmecul ei. Mă făceau să vreau sa o iubesc, să îi ofer căldura şi protecţia de care avea nevoie, mă făcea să îmi regret neputinţa de a iubi. Mă făcea să vreau sa îi ofer afecţiunea care mi-o oferea ea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu