Singuratatea intra in fiecare picatura din esenta mea, ma priveaza de tot ce am cunoscut vreodata mai cald si mai iubitor, ma priveaza de dorinta de a scapa din acest calvar, din acest nonsens ce dureaza de un amar de vreme.
Fragmente din trecutul nostru imi revin in minte, uneori, dar cu ce folos? Tot ce a fost mai frumos s-a stins odata cu dragostea noastra plapanda... dragostea ta.
Ma salvez, ma salvez mereu dar cad de doua ori mai adanc pana ce incep sa cred ca nu mai am nimic de salvat, nici-o bucata din mine ce ar mai putea fi salvata, ce ar avea speranta de a crede din nou in cuvinte duioase.
Ai fi fericit daca ti-as spune ca te-am uitat? Dar daca as nega aceasta? Pentru prima oara, ai incerca sa ma asculti, ca mai apoi sa ma intelegi? Ti-ar pasa de mine?
Putin probabil.
Iti amintesti? Obisnuia sa te fascineze fiecare cuvant pe care ti-l spuneam, chiar de nu-l intelegeai... fiindca era spus de mine. Acum? acum a ramas o umbra din ceea ce am fost.
Am ramas un nimeni... un nimeni ce inca te asteapta in serile tarzii de vara... sa-i apari in cale si sa-l salvezi de aceasta lume singuratica si trista.
[ Can somebody save my heart tonight?
Cause it bleeds with her only pure tears of loneliness and love...
...for you. ]
Inca sunt eu, cea care asteapta
Inca sunt eu, cea care viseaza
In serile pustii, chipu-ti, ca vei reveni.
- Cand cineva scrie din inima, acesta transpune ceea ce simte in cuvinte frumos aranjate pe foaie. Deoarece, de multe ori tristetea imi acapareaza inima, tot ce reiese din scrierile mele este agonie. -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu